Blat de bucatarie Quartz_insula bucatarie gri_Cimstone_Delta Studio3

Blaturi de bucătărie din Quartz Compozit – tot ce trebuie să știi despre ele

Alegerea blatului de bucătărie reprezintă un moment crucial într-o amenajare de interior. Decizia este una semnificativă, atât din punctul de vedere al costurilor, cât și al impactului estetic și funcțional pe care acest element îl are într-o bucătărie. Iar gama variată de materiale, stiluri, texturi și culori fac procesul și mai dificil.

Blatul de bucătărie din quartz (cuart) (compozit) este una dintre recomandările noastre cele mai frecvente. Din acest articol vei afla tot ce trebuie să știi despre acest tip de produs, de la modul de fabricare până la răspunsuri la cele mai întâlnite întrebări: care sunt principalele beneficii, cum se intreține quartzul compozit, cum se curăță petele, care este diferența între acest tip de blat și cele din piatră naturală sau corian.

Blat de bucatarie Quartz_insula bucatarie_Cimstone_Delta Studio3

1. Ce este Quartzul?

Quartzul este cea mai rezistentă piatră minerală după diamant, safir și topaz. Are o duritate de 7 pe scara Mohs, adică apropiată de cea a diamantului (10 Mohs). Folosit din cele mai vechi timpuri pentru diferite unelte sau bijuterii, tehnologia de astăzi ne ajută să îl modelăm în blaturi de bucătărie sau baie, mese, pardoseli, trepte pentru scări interioare, pulturi de bar, recepții sau diverse alte suprafețe igienice.

Blat de bucatarie rotunkit Quartz insula_Delta Studio_cimstoneQuartzul nu se zgârie în contact cu alte metale sau materiale, ceea ce îl face un material foarte practic și rezistent. Alte denumiri ale Quartzului Compozit sunt: Cuarț, Cuarț Compozit, Granit Compozit.

2. Ce este piatra compozită?

Piatra compozită este un nume generic care se referă la derivatele pietrei naturale rafinate. Datorită proceselor de fabricație moderne, caracteristicile „nedorite” precum crăpăturile, absorbția de apă, reacția cu alte minerale și rezistența slabă la zgârieturi sunt eliminate din pietrele compozite.

3. Cum este produs quartzul compozit?

Quartzul compozit este produs sub formă de plăci. Procesul începe cu quartzul natural, din care sunt extrase ingredientele cele mai importante, apoi este combinat cu diferiți pigmenți și rășini poliesterice. Componentele sunt impregnate și omogenizate cu un utilaj care folosește procese de vibrație, absorbție și presiune, pentru a obține astfel un material extrem de compactrezistent, durabil și igienic. În plus, combinația de pigmenti și alte particule incorporate în masa materialului (sidef, cristale de oglindă, nisip cuarțos etc.), au ca rezultat crearea unor suprafețe cu aspecte și texturi extrem de variate, care dau produselor finite eleganță, strălucire și rafinament.

Blat de bucatarie Quartz crem_Cimstone_Delta Studio

4. Care sunt beneficiile unui blat din quartz compozit?

Mulțumită cuarțului, plăcile nu au doar calități estetice, de suprafață, ci și caracteristici foarte practice: sunt termorezistente, igienice, rezistente la șocuri, zgârieturi sau pete, durabile și foarte ușor de întreținut. În plus, produsele executate din cuart compozit își mențin strălucirea o perioadă îndelungată de folosire.

Blat de bucatarie Quartz_insula bucatarie gri_Cimstone_Delta Studio3

Blaturile compozite se potrivesc atât în bucătării moderne, cât și în amenajări clasice.

Quartzul compozit este un material neporos, așadar pe suprafața lui nu rămân pete, pentru că materialul nu lasă lichidele să pătrundă în structura sa. În plus, suprafața sa nonporoasă împiedică pătrunderea și înmulțirea bacteriilor și microorganismelor, ceea ce îl face unul din materialele cele mai recomandate din punctul de vedere al igienei.

Blat de bucatarie Quartz_insula bucatarie_Cimstone_Delta Studio

Un blat de bucătărie din quartz compozit este deosebit de rezistent la șocuri și zgârieturi. Este produs în numeroase varietăți de culori și texturi, are un aspect unic, strălucitor și durabil, ceea ce îl face alegerea ideală pentru o multitudine de produse folosite în amenajările interioare: blaturi și insule de bucătărie, blaturi de baie, pardoseli, placări pentru scări interioare, glafuri, diverse suprafețe de lucru în domeniul alimentar și medical.

Blat de baie Quartz_Cimstone_Delta Studio

Blaturi de baie din Quartz Compozit.

5. Care este diferența dintre un blat din quartz compozit și un blat din piatrș naturalș (granit sau marmură)?

Spre deosebire de alte pietre, cuarțul compozit are o structură compactă, care nu permite formarea fisurilor și crăpăturilor, făcând astfel imposibiă pătrunderea oricăarui lichid în masa materialului. Cuarțul compozit este foarte ușor de întreținut și își păstrează strălucirea pentru mulți ani fără a fi nevoie de polisare sau impermeabilizare, ca în cazul granitului sau marmurei. Pietrele naturale au fisuri minuscule, pe care nu le observăm cu ochiul liber, ce permit lichidelor să pătrundă în interior, diminuând astfel calitatea materialului și făcându-l vulnerabil în timp la pete, zgârieturi sau înmulțirea și dezvoltarea bacteriilor.

Blat de bucatarie Quartz_insula bucatarie_Cimstone_Delta Studio2

Quartzul compozit este acreditat ca suprafață specială care nu permite dezvoltarea bacteriilor datorită structurii sale compacte. Acest material nu este afectat de substanțele folosite adesea în bucătării și băi: oțet, suc de lămâie, vin, ulei, ketchup, ojă, acetonă, substanțe care afectează în mod obițnuit pietrele naturale.

6. Blaturi de bucătărie din quartz compozit vs. blaturi din corian

Quartzul compozit este un produs obținut din quartz natural. Luciul, rezistența și aspectul său provin din cantitatea de 93% cuarț regăsită în masa materialului. Prin comparație, alt gen de materiale, Corianul, Kerock-ul, Himacs-ul, sunt produse care conțin 100% acryl sau polistiren. Acestea nu conțin deloc piatră naturală (cuarț), din acest motiv rezultând un material care nu are luciul sau rezistență la zgârieturi și foc caracteristice quartzului compozit.

Blat de bucatarie Quartz Compozit Cimstone_Delta Studio

7. Este Quartzul Compozit artificial?

Răspunsul concret este: NU. Quartzul compozit conține 93% cuarț, care este un material natural 100%.

Blat de bucatarie Quartz mostre_Cimstone_Delta Studio

Mostre de Quartz Compozit.

8. Cum pot păstra frumusețea naturală a Quartzului?

Menținerea strălucirii și eleganței naturale a quartzului este foarte facilă. Acesta își păstrează strălucirea timp îndelungat  printr-o întreținere simplă și curățare de rutină, cu ajutorul unei lavete cu detergent lichid. Quartzul compozit este singurul material recomandat pentru blaturi de bucătărie și baie care își menține luciul, fără polisări sau lăcuiri suplimentare, indiferent de perioada de folosire.

Blat de bucatarie Quartz negru_Cimstone_Delta Studio2

9. Cum îndepărtez petele greu de curățat?

Folosește imediat o spatulă de plastic și răzuiește ușor pentru a curăța vopseaua, lacul de unghii, guma de mestecat, muștarul sau grăsimea, substanțe care devin mai greu de curățat după ce se usucă. După îndepărtarea petelor, clătește suprafața din quartz cu apă. Dacă încă rămân urme, aplică un produs de curățare – Cif Power Spray de la Unilever sau Mr. Muscle Spray de la Johnson Wax și șterge blatul cu o suprafață moale, de exemplu un burete Scotch-Brite (3M). De asemenea, produsele de curățat sub formă de gel, ca Domestos Ultra Bleach de la Unilever sau Mr. Proper Active Gel de la Procter&Gamble s-au dovedit eficiente în curățarea petelor dificile.

Important: Nu lăsați niciodată suprafața quartzului să se usuce fără a clăti riguros cu apă și a curăța toate urmele agentului de curățare.

10. Cât de rezistent este Quartzul Compozit?

Quartzul compozit este extrem de rezistent, dar nu indestructibil. Are o rezistență sporită la rupere, zgârieturi, pete sau foc. Ca toate materialele, însă, quartzul compozit poate suferi daune permanente de la agenți chimici foarte puternici, șoc termic sau impact sporit.

11. Pot să tai direct pe blatul din Quartz Compozit, fără să folosesc un suport pentru tăiat?

Datorită compoziției bogate în quartz natural, cu o duritate de 7 pe scara Mohs, quartzul compozit are o rezistență sporită la zgârieturi și abraziune. Din acest motiv, poți tăia sau toca pe blaturile de quartz compozit fără a folosi un suport special de tăiat, în așa fel încât să profiți de toată suprafața blatului ca loc de preparare a hranei. Totuși, pentru a-i menține aspectul nou și strșlucirea „din prima zi”, îți recomandăm să folosești un suport pentru tăiat.

Blat de bucatarie Quartz crem_Cimstone_Delta Studio

 

12. Quartzul Compozit este termorezistent? Pot pune o tigaie încinsă pe el?

În comparație cu alte pietre, quartzul compozit este mai tolerant la expunerea de scurtă durată la temperaturi moderate. Însă toate tipurile de piatră naturală pot fi deteriorate dacă sunt expuse la schimbări bruște de temperatură. Recomandăm ca suprafața quartzului compozit să fie protejată la schimbări de temperatură, ca orice alt material. Așa că evită să pui ustensile de bucătărie, oale sau tăvi încinse direct pe blat.

Blat de bucatarie Quartz negru_Cimstone_Delta Studio

Sperăm că informațiile de mai sus îți vor fi utile dacă ești în căutarea unui blat de bucătărie. Iar dacă ai nevoie de mai multe detalii, ne poți scrie la marketing@deltastudio.ro.

2 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *