Cat costa o amenajare de interior si cat timp va dura?

Acestea sunt printre primele – si cele mai dificile – intrebari aparute inainte de a incepe o amenajare de interior. Impreuna cu Simona, designer de interior la Avantgardesign, vom vedea care este raspunsul corect, folosindu-ne de experienta noastra ca furnizori de servicii si produse in domeniul amenajarilor, tinand cont de feedback-ul  a mii de clienti care au trecut prin aceasta experienta si au finalizat cu succes amenajari sau reamenajari de locuinte alaturi de noi.

baie 4

Simona de la Avantgardesign a remarcat faptul ca multe persoane, inainte de a incepe procesul de amenajare a casei, incep sa salveze de pe internet imagini cu interioare superbe, proiecte iesite din comun, fara a se gandi la costurile din spatele fotografiei finale. Un specialist poate insa oferi o idee despre investitia necesara intr-un proiect similar. Inainte de a porni la drum, este ideal sa cunosti bine piata de produse si servicii, sa te informezi din surse sigure, sa inveti unde poti face economie si unde merita sa cheltuiesti mai mult.

Care este costul produselor utilizate intr-o amenajare?

Sa luam ca exemplu un caz des intalnit: o amenajare a unui apartament cu 3 camere, cu o suprafata de 80 mp.

Alege un specialist pentru consiliere si vei constata ca iti va da o orientare realista in privinta bugetului de care ai nevoie. Ca sa iti faci o idee, daca vorbim de o amenajare in ansamblu: finisaje, mobilier, decoratiuni, nu te poti descurca, daca vrei totusi sa iasa bine, cu mai putin de 350 euro/m2, adica 28.000 euro pentru apartamentul tau, indiferent ce ai face. Cu aceiasi bani investiti, diferenta intre o amenajare facuta de un profesionist si una facuta de un amator poate sa fie imensa.
baie 3

Sa nu mai vorbim de faptul ca vei sti clar de la inceput ce trebuie sa cumperi, cat costa si unde trebuie instalat, adica vei scapa de drumurile repetate la magazinul de bricolaj si de situatiile in care anumite lucrari trebuie refacute datorita unor aspecte care nu au fost luate in calcul initial (de exemplu amplasarea tevilor de gaz si apa in functie de configuratia pe care o alegi pentru bucatarie, a cablurilor electrice si a prizelor in functie de amplasarea ulterioara a corpurilor de iluminat si a mobilierului etc). In plus, supervizarea santierului este o activitate foarte stresanta si in acelasi timp ineficienta daca e facuta de un neprofesionist, este posibil ca timpul tau sa fie mai bine utilizat in alta directie daca lasi aceasta in sarcina designerului sau arhitectului de interior.

baie 2

Asa ca e bine sa fii pregatit ! Cum? Sa iti faci un buget preliminar. Cu cat ai un buget mai realist, cu atat cheltuiesti mai putin.

Daca alegem 100 dintre clientii nostri, aproape o treime din cei care isi amenajeaza pornesc la drum fara a avea un buget prestabilit , alta treime isi stabilesc un buget si se tin de el, iar ceilalti isi depasesc bugetul. Cati cheltuiesc mai putin? Infim, in jur de 3%. Ideea este sa nu depasim sau macar sa ne inscriem in buget.

Care sunt motivele de depasire a acestui buget alocat amenajarii?  In ordinea frecventei, situatiile sunt:

  1. decizia de a cumpara materiale mai scumpe decat cele prevazute initial

  2. servicii platite mai scump

  3. schimbari de detalii de proiect

  4. probleme constructive aparute pe parcursul lucrarilor

  5. organizare de achizitii deficitara

  6. organizare de succesiune operatiuni de montaje deficitara

  7. decizii de schimbare a furnizorilor de servicii

    baie 1

Concluzie?  Cei mai multi cheltuiesc mai mult pentru ca au gusturi bune! Influentati sau nu de designerul de interior sau consilierul de vanzari, oamenii aleg cel mai des cu sufletul, daca vad un produs  mai frumos sau mai potrivit locuintei sale il vor alege, chiar daca va costa putin mai mult.

De asemenea, din dorinta de a obtine rezultate cat mai bune, oamenii fac schimbari in alegeri pe parcurs.

Cum putem sti de la inceput? Cu un proiect bine pus la punct si un buget realist.

Cum arata un buget preliminar? Iata un exemplu de deviz la o lucrare Avantgardesign, aflata in lucru chiar in aceasta perioada,o amenajare de apartament de 3 camere in Bucuresti:

buget ap 3 camere

Am considerat o amenajare  cu un cost minim pentru mobilier, adica un raport calitate pret bun, produse de calitate dar nu foarte scumpe. Atunci cand bugetul o permite, recomandam sa se investeasca mai mult in mobilier, pentru a beneficia de acesta o perioada indelungata. Devizul poate diferi  de ceea ce este mai sus, sunt multe puncte care suporta modificari in functie de fiecare amenajare in parte, de stadiul lucrarilor, de calitatea constructiei peretilor si instalatiilor de care se pleaca. Pereti si tavane cu defecte de planeitate  vor implica modificari in cantitati de rigips sau glet, pardoseli inegale – costuri de sape grosiere sau nivelante, instalatii vechi – adaugiri de buget la materiale si manopera.

Cat dureaza amenajarea?

 O amenajare de interior dureaza de la 2 luni la 4 luni. Care sunt factorii care optimizeaza acest termen?

  • existenta unui proiect de amenajare
  • existenta unui buget realist de pornire
  • echipe de montaj bine coordonate
  • achizitii organizate pe timpi minimi de asteptare

In cazul in care ne raportam la o vila, putem aprecia inmultind cu factorul x 3. Adica de la jumatate de an la peste un an de finisaje, mobilare, decorare, daca se pleaca de la casa la rosu.

Imaginile din proiect sunt randari 3D realizate de Avantgardesign pentru apartamentul de 3 camere la care s-a efectuat devizul.

 

 

 

 

 

27 raspunsuri
  1. Dan Andronic
    Dan Andronic says:

    Totul este super exagerat, mobilier baie 400e? Mobilier dormitor 2000e fără TV? Adică 2 noptiere o comoda si probabil un șifonier? Decopertare 500e? Dar daramam tot? Pe bune nu mai exagerați în halul asta și păcăliți oamenii.

    Răspunde
    • Alexandra Zait
      Alexandra Zait says:

      Bună ziua! Preturile sunt orientative, iar devizul atasat in articol este realizat pentru mobilier la comanda, personalizat, realizat cu finisaje si sisteme de calitate (MDF, furnir lemn, accesorii Blum, etc). Exista si versiuni mai ieftine, din PAL, pe care insa nu le recomandam, deoarece se vor deteriora in scurt timp.

      Răspunde
    • Alexandra Zait
      Alexandra Zait says:

      Buna ziua! Pretul estimativ de 350 EUR pe mp indicat in articol include produsul efectiv si manopera, dupa cum se observa in devizul atasat.

      Răspunde
  2. Anca
    Anca says:

    Paturi de 400 sau 600 euro? Ce paturi sint alea?
    Mobilia de 2.000 euro, cu MDF si furnir cu tot? Face toata mobila din MDF?
    Perdele 400 euro?
    Si mie mi se par exagerate preturile.

    Răspunde
    • Alexandra Zait
      Alexandra Zait says:

      Dragă ANCA, vă mulțumim pentru comentariul postat! Nu vă sfătuim să cheltuiți mai puțin de 400 EUR pe un pat, dacă doriți să reziste în timp.
      Prețurile sunt luate din devizul realizat în iulie 2016 pentru un client real. Sunt prețuri din piață, pentru o amenajare de calitate. Există desigur și produse mai ieftine, al căror preț se reflectă în calitate și rezistență, fiecare este liber să aleagă în funcție de buget și gust.

      Răspunde
  3. Liana
    Liana says:

    Eu imi mobilez chiar acum o bucatarie de 16 mp si pot spune ca preturile furnizate pentru mobila/ electrocasnice sunt mult peste media a ce gasesti in piata, in 3000 eur cu tva te incadrezi cu mobila ok si electrocasnice bune.
    Acum daca vrem branduri si mobila din lemn masiv, facem o bucatarie si cu 10.000 Eur.
    Idee e ca articolul e exagerat daca te gandesti la ce isi permite un roman. Nu cred ca o sa cumpere nimeni un apart cu 3 camere la 75K si sa mai bage 28K in el, adica aproape jumatate din valoarea apartamentului.

    Răspunde
    • Alexandra Zait
      Alexandra Zait says:

      Dragă Liana, vă mulțumim pentru comentariu! Prețul mobilierului, după cum ați observat cum siguranță în căutările dvs, diferă semificativ în funcție de dimensiuni, material, finisaje, sisteme folosite, accesorizări etc. Din ce material este mobilierul găsit de dvs cu 3000 EUR, inclusiv electrocasnice? Ce sisteme s-au folosit pentru sertare? Ce compartimentări?
      Vă asigurăm că scopul articolului este pur informativ și toate datele sunt preluate dintr-un caz concret.

      Răspunde
  4. Andreea
    Andreea says:

    Adevarul este ca nici eu nu as fi crezut ca preturile sunt atat de mari la un pat decent pana n am avut nevoie sa mi caut unul. Pat inseamna cadru, somiera si saltea care se vand separat. Pat decent pentru mine inseamna min 180/200, tablie simpla, sa se vada cat mai putin din el cand e imbracat si salteaua sa NU fie pe arcuri. Cea mai ieftina varianta gasita de mine e undeva la 2500 ron cu toate 3. Ce i drept un pat de o dimensiune mai mica e mai ieftin per total.
    Sa nu mai spun ca daca alegeam cea mai buna saltea ajungeam la 5000 ron. Inca n am ajuns la perdele insa mi e teama ca ajung la estimarile lor.

    Răspunde
    • Alexandra Zait
      Alexandra Zait says:

      Mulțumim pentru comentariu, Andreea! Într-adevăr, doar trecând prin experiența unei amenajări înțelegi de ce anume costă atât fiecare etapă și cât de nerealist era bugetul inițial. Mult succes cu amenajarea, să vă iasă așa cum ați visat!

      Răspunde
  5. Cristian Tepelea
    Cristian Tepelea says:

    Un articol de calitate, bravo Alexandra. Preturile sunt cat se poate de realiste pentru o amenajare de calitate decenta care va dura in timp. O finisare mai high-end poate lejer sa dubleze bugetul.

    Se stie ca toti oamenii cauta numai informatii care sa le intareasca punctul de vedere si de aici si comentariile celor care in loc sa accepte sfatul unui profesionist cauta motive ca sa il respinga.

    Repet acelasi lucru in trei forme, functie de nivelul de intelegere al celui ce citeste.
    Suntem prea saraci ca sa ne cumparam lucruri ieftine.
    Daca este ieftin stii sigur ca este prost.
    Ieftin, bun si la urma prost.

    Răspunde
    • Alexandra Zait
      Alexandra Zait says:

      Mulțumim pentru gânduri, Cristian! Ați înțeles foarte bine – în articol am intenționat să oferim prețuri reale, actualizate, din piață, pentru o amenajare de calitate, fără a jigni pe nimeni. Pur și simplu atât costă produsele de calitate, garantate să reziste fără să nu necesite înlocuiri și reparații consumatoare de timp, bani și nervi.

      Răspunde
    • Cristian
      Cristian says:

      Inteleg ca am nevoie de calitate ca sa-mi reziste, nu ma intelegeti gresit, dar imaginati-va va rog daca apartamentul semi-finisat il cumpar in Cluj-Napoca cu 1100-1200eu/mp(decent calitativ, si pe marginea orasului) ceea ce inseamna 90.000-100.000 euro un apartament de 80mp, bani care doar din banca pot sa-i scot, iar apoi ca sa fac finisajele interioare iar trebuie sa ma bag in banca, care nici macar nu-mi va da mai mult de 20.000 euro ca imprumut de nevoi personale, cum pot sa-mi imaginez ca am nevoie de inca 30.000euro minim pentru un finisaj decent? Ajung cu apartamentul la 130.000 de euro minim….din toti acesti bani daca incerci sa-ti faci putina economie, de unde economisesti?

      Răspunde
  6. Valeria
    Valeria says:

    cel mai ieftin dormitor de la Kika a fost 8300 lei, asa ca preturile sunt f OK! O bucatarie 3000 de € cu greu gasiti sa comandati!

    Răspunde
    • Alexandra Zait
      Alexandra Zait says:

      Mulțumim pentru comentariu, Valeria! Se găsesc și la 2000 EUR în piață, dar nu sunt cea mai inspirată alegere. O zi frumoasă!

      Răspunde
    • Cristian
      Cristian says:

      De asta sunt si eu curios, si mai sunt curios de un aproximativ intre ce costuri se ridica serviciile de design? Sau sunt incluse in pretul materialelor?

      Răspunde
  7. Laura
    Laura says:

    E foarte bun articolul. O amenajare de calitate costa. O amenajare nu inseamna doar sa cumperi mobila ieftina de la magazin si sa o ,,arunci,, prin casa. O amenajare inseamna: concept, ambientare, finisaje de calitate, mobilier la comanda cand e nevoie, instalatii electrice, termice si sanitare modificate (daca e nevoie). Poate si o autorizatie de construire daca se fac modificari de compartimentare sau se lucreaza in zona istorica. Oamenii trebuie sa inteleaga ca in spatele unei poze frumoase de pe pinterest sta munca unui specialist – de obicei.
    In plus, cu o amenajare de calitate poti creste atat valoarea imobiliara cat si calitatea vietii in cadrul unei locuinte.
    Si da, costurile pentru serviciile de proiectare sunt altele fata de amenajarea propriu-zisa. Serviciile profesionistilor se platesc.

    Răspunde
    • Aleksandra Zait
      Aleksandra Zait says:

      Multumim pentru feedback! Ati surprins foarte bine esenta articolului. Intr-adevar, o amenajare frumoasa are in spate sute de ore de munca. O zi frumoasa!

      Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *