Cortezari – farmecul Toscanei reinterpretat

În 1970 prin talentul și vizunea lui Rino Zari, s-a născut turnătoria artistică, CorteZari, cunoscută pentru lucrările sale valoroase, care decorau cele mai frumoase case italiene. Toscana, zona unde se află compania, reprezintă în sine o importantă sursă de inspirație, fiind o regiune a naturii luxuriante, un leagăn de artă, cultură, și civilizație. Aceasta este considerată  punctul de plecare al ideilor revoluționare, țara poeților, a pictorilor și pământul nativ al multor dintre cele mai importante personalități din lume.


Impactul vizual detașat zilnic din partea acestui loc impresionant, este o parte esențială a filozofiei CorteZari, fiind confirmată prin fiecare decizie a companiei.
În Toscana, grija pentru natură, frumusețea clădirilor antice, produsele rafinate din agricultură pornesc chiar de la localnici și sunt redate printr-un singur cuvânt definitoriu, calitatea.

Calitatea produselor CorteZari este exprimată în alegerea selectivă a materialelor, în atenția acordată fiecărui detaliu, în ceea ce privește normele de execuție, ambalarea, termenele de livrare, selectarea colaboratorilor și nu numai.
Tradiția artizanatului, tipică pentru Italia, își trage originiile din Toscana.

Chiar și în ziua de astăzi, în mai multe sectoare private și economice, este ușor de perceput relația cu importanța trecutului medieval și renascentist,  fiind un factor fundamental care își pune amprenta asupra produselor Cortezari, fabricate în Toscana.


În prezent, CorteZari interpretează învățăturile importante ale „Masterilor de Calitate” continuând tradiția și în același timp corelându-se cu standardele contemporane, dictate de cerințele actuale de confort, calitate și design.

Dulgheri, tapițeri, croitori, decoratori, fiecare specializat în aria lui de expertiză formează o echipă de producție destoincă, care realizează produse incomparabile. Completându-se reciproc reușesc să satisfacă cerințele cele mai exigente, permițând realizarea unor proiecte spectaculoase care implică stăpânirea unor tehnici specifice.


În ceea ce privește sursele de inspirație, teritoriul se află în capul listei.
Alegând materiale și finisaje, țesături și diferite modele de piele cracteristice zonei, puteți conferi un stil unic amenajării dvs.. Datorita gamei largi de tesături, modele de piele naturală și piele ecologică deja selectatate și combinate în nuanțe potrivite, vă puteți juca cu diferitele modele, culori și texturi construind o amenajare armonioasă.

Cultura este de asemenea o sursă de inspirație esențială. Selectia materialelor este realizată de stilistul Cortezari, având la bază cercetarea constantă a ideilor creative și a tendințelor actuale în modă, inspirând astfel procesul creativ.


Materiale prețioase și manufacturarea reprezintă un alt pilon important pentru procesul creativ.
O varietate de materiale diferite precum lemn, fier, sticla, marmura, oțel, pietre, piele se completează în mod ingenios pentru a crea noi experiențe. Cortezari lucrează neîncetat pentru a găsi noi finisaje laminate, texturate sau mătuite.

Pe lângă materialele naturale precum cele prețioase, pielea, sticla, marmura, suprafețele din lemn și metalele decorate,  CorteZari adaugă propriul său finisaj denumit Velour, datorită aspectului său catifelat.

Moale și cald la atingere, luxos si mătăsos privirii, finisajul Velur este disponibil în 6 culori diferite și este folosit pe suprafețe neobișnuite precum structura paturilor, picioarele curbate ale meselor, fronturile noptierelor și comodelor, structura lămpilor de podea și de masă, cadrul oglinzilor și mânerele.

Datorită particularității sale excepționale, care permite să se muleze pe diferite forme, este aplicat pe suporturi curbate sau concave, transformând o simplă tăblie de pat din fier, într-un obiect de design aproape textil, cu adevărat unic și spectaculos.
Calitatea și dorința continuă de uimire prin produsele create, sunt esența reală a filozofiei CorteZari.

Descoperiti produsele Cortezari aici.

Înscrie-te la newsletter

Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.