Design scandinav într-un apartament de 50mp

Un decor minimalist, scandinav, conceput sub forma unei compoziții din elemente naturale, cu accente de verde și albastru, dispuse pe un fundal alb. Un refugiu interior seren, în antiteză cu lumea agitată de afară.

Apartamentul de față, situat într-un bloc construit în perioada comunistă, se extinde pe o suprafață de 50 mp și dispunea de o compartimentare ingenioasă, fiind un apartament circular.

Pentru corpurile de depozitare, s-a optat pentru un mobilier din pal alb, care să se estompeze în pereții albi, iar rafturile pentru depozitare la vedere au fost realizate dintr-un material natural – placaj de mesteacăn.

Living-ul și bucătăria, fiecare cu câte două intrări, restrângeau numărul de variante de mobilare.

Beneficiarii au solicitat cât mai mult spațiu de depozitare și o propunere de amenajare personalizată, cu un buget redus. Cuplul a dorit ca amenajarea să pornească de la două elemente: apa și copacul, simboluri ale vieții și naturii, care să invite naturalul în cadrul artificial, iar arhitecții Alina Catrina, Adrian Moleavin, Marilena Popa au găsit imediat soluția potrivită.

Zona de living a fost proiectată pentru a servi diferitelor activități desfășurate aici. Prin închiderea balconului către exterior și deschiderea către interior, s-a obținut suficient spațiu pentru birou.

În decorul propus de arhitecți, acestea au fost preluate în moduri inedite: sistemul de iluminat din living recreează un copac stilizat, care se întinde și unifică spațiile locuinței, mobilierul integrează un copac real, iar în dormitor, deasupra patului, cablul electric desenează un arbore.

În living s-a asociat mobilierul compact, alb, cu depozitare închisă, cu mobilierul de depozitare tip bibliotecă și comodă, realizat din placaj. Ușile dintre living și cele două holuri au devenit glisante, înglobate în mobilier, folosindu-se un sistem Hafele.

În dormitor, s-a proiectat un pat cu podium, ce permite o depozitare amplă, dar și flexibilitate în privința dimensiunii saltelei, acesta putând fi extins cu spațiu suplimentar pentru un copil mic. Obișnuita tăblie de pat a fost înlocuită de un placaj pe care s-a conturat un corp de iluminat original, cu formă de copac stilizat. Accesul în dormitor este încadrat de un dressing alb (finisaj care îi estompează prezența) și un corp tip bibliotecă.

Bucătăria preia nuanțele naturale, cu accente de verde crud date de baterie și decorațiuni. Corpurile suspendate sunt albe, pentru a crea iluzia de spațiu liber, iar corpurile din partea inferioară au fronturi din placaj de mesteacăn. Pentru mobilierul personalizat s-au folosit accesorii Hafele. Zona dintre blat și corpurile suspendate este placată cu sticlă securizată termorezistentă într-o nuanță diafană de bleu, aluzie spre cerul senin.

Holul de acces rezolvă nevoia de depozitare printr-un corp de mobilier ce înglobează un dulap de pantofi, un dressing de haine, spațiu pentru mașina de spălat și uscător, un dulap tip cămară și rafturi de depozitare pentru chei, telefoane, portofel și alte obiecte.

Baia este finisată cu faianță albă, ce creează un spațiu luminos, cu accente de lemn natur și pardoseală din gresie cu aspect de piatră naturală. Și aici sunt folosite plantele naturale.

Înscrie-te la newsletter

Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.