Interior modern amenajat in nuante calde si primitoare

Un apartament luminos, extins pe 130 mp, cu incaperi ample, este pus in valoare prin materiale si finisaje de inalta calitate, cu ajutorul arhitectilor Anda Stefan si Ion Ciontea.

Beneficiarii si-au dorit un interior modern, cu nuante calde si un mix confortabil de texturi. Apartamentul cu patru camere beneficia deja de o zonificare clara zi/noapte, iar arhitectii au cautat sa obtina o unitate a spatiilor prin mobilierul propus. Acesta a fost proiectat de la zero, in volume rectangulare cu inaltimi diferite, reluate in toate camerele. Nota de originalitate este data de colturile „explodate”, ce confera dinamism spatiilor. In acest fel, mobilierul devine elementul–cheie al camerelor.

Cromatica generala se bazeaza pe nuante naturale, calde si confortabile: lemn natur, bej, gri, argintiu in living, cu accente date de culorile vii: galben citron si albastru prafuit in birou, mov si verde in camera copilului.

Zona de zi este open space cu bucataria, care a fost modificata pentru a fi mai incapatoare, iar elementul distinctiv al spatiului este constituit de barul cu blat de lemn masiv, care urca pe perete si tavan, coborand pe peretele opus pentru a crea o poarta de intrare spre zona de zi.

Dormitorul matrimonial se remarca prin patul ce pare ca pluteste, impresie amplificata de iluminarea cu LED. Tapetul propus are un imprimeu de dantela macro, in nuante de bej inchis, modelul fiind reluat pe usile dressing-ului principal intr-un ton mai deschis.

In zona de hol, usile originale au fost inlocuite cu usi tip „filomuro” (cu toc ascuns), ce creeaza un decor minimalist, curat.

Amenajarea rezultata este una armonioasa si primitoare, remarcandu-se prin solutiile originale de mobilier si eleganta subtila a detaliilor propuse.