Sisteme si solutii tehnice pentru montajul ideal!

Nu am fost dezamăgiți nici de această dată de sistemele ingenioase întâlnite în cadrul Butech. Fie că vorbim de sisteme pentru pardoseli flotante, fie de metode de hidroizolație sau inserții ale cădițelor de duș, toate sunt testate, ajustate, iar rezultatul final este unul deosebit de estetic și durabil. Compania Butech face parte din Grupul PORCELANOSA din anul 2001, obiectivul său fiind de a facilita manopera tuturor specialiștilor ce relaționează cu lumea ceramicii. Continua cercetare a adus la noi soluții constructive a căror amplitudine se poate remarca în varietatea gamelor de produse.

Sisteme tehnice pentru arhitectura actuală a zilelor noastre, așa s-a prezentat expoziția de anul acesta din cadrul Butech. Cu ocazia Târgului Internațional din cadrul Grupului PORCELANOSA, Butech a găsit ocazia perfectă de a prezenta cele mai recente propuneri în domeniul sistemelor constructive, ce vizează realizarea cât mai eficientă a execuției profesioniste în arhitectură și design de interior. În plus: un nou sistem modular de fațadă ventilată și diferite profile tehnice ca soluție la diferite nevoi și tipurii de medii climatice.

Pardoseli Flotante

_MG_8078

Pardoselile flotante permit înlocuirea acestora fie locală din considerente estetice, fie completă pe întreaga suprafață, în momentul în care din punct de vedere estetic nu se mai pretează la tipul de amenajare dorit. Acestea pot fi înălțate sau nu, în funcție de necesitatățile dictate tipului de suprafață în care se doresc montate.

_MG_8072 _MG_8073 _MG_8075

În plus, mai ales pentru spațiile închiriate, reprezintă o metodă extraordinar de fezabilă, în condițiile în care te poți muta cu tot cu pardoseală, utilizând un astfel de montaj mecanic._MG_8076

Sisteme de hidroizolații și produse prefabricate pentru montaj direct

_MG_8125

Cădiță de duș cu sistem de evacuare inclus, pentru inserare la nivelul pardoselii.

În ceea ce privește ceramica amplasată la duș, Butech a dezvoltat profile din oțel inoxidabil – profile Pro-Shower, obținând un efect deosebit de atractiv și elegant prin luciul cromului la marginile cădițelor de duș instalate (prefabricate și instalate cu același tip de pardoseală).

_MG_8120

În ceea ce privește ceramica amplasată la duș, Butech a dezvoltat profile din oțel inoxidabil – profile Pro-Shower, obținând un efect deosebit de atractiv și elegant prin luciul cromului la marginile cădițelor de duș instalate (prefabricate și instalate cu același tip de pardoseală), în plus capacul rigolei este deosebit de fin, cu posibilitate de placare ceramică.

_MG_8115

Materiale, straturi, impermeabilizări și alte elemente care permit realizarea finisajelor în rezultatul dorit.

Profile tehnice pentru spațiile cele mai dificile

În ceea ce privește noile lansări privind profilele decorative, Butech a prezentat doar patru modele noi, concepute pentru a face instalarea de gresie și faianță mult mai ușoare în spații diferite.

Butech-Sistemas-constructivos-Porcelanosa-3

Dintre sistemele de construcție mai evidențiate se poate găsi profilul Pro-Balcony, cu scopul de a obține un finisaj perfect în pereți și pardoseli exterioare, cum ar fi terase sau balcoane. În plus față de protecția placărilor ceramice, profilul tehnic Pro-Balcony de la Butech evită infiltrarea apei pe podele, precum și pe fațade. Secționat acest profil ne duce ușor cu mintea la binecunoscutul solbanc, al cărui rol este în continuare de a îndepărta apa de ploaie de straturile finisajului fațadei.

_MG_8095

Profilul PRO-Balcony montat deasupra placării ceramice

Profile de tip PRO-PART

Pentru delimitarea suprafețelor diferite de finisaje sau pentru inserție delicată ca element deocrativ recomandăm profile de tip PRO-PART, speciale pentru montajul ulterior al placărilor ceramice sau mozaicului.

_MG_8123

Gama largă de modele permite selecția pentru toate stilurile și nevoile dorite. De la profile cu Zwarovski, la profile cu patină de rugină, mate, cromate sau aurii, până la profile cu led încastrat.

_MG_8158

Acestea variază și la grosimi, începând de la 1 cm, una din noutățile anului acesta fiind întregirea seriei cu un profil  PRO-PART de 3mm!

_MG_8159 _MG_8160 _MG_8161

Una din noutăți o constitue profilul cu led potrivit pentru amplasarea între două plăci ceramice, profil luminos, fezabil de asemenea în baie.

_MG_8097

Profile de colț, treaptă sau plintă

Profile de colț fie teșite, fie spre interior, fie normale, fac montajul placărilor cermice mult mai ușor pentru măștile de rezervoare de exemplu sau ghenele des întâlnite în băi. De asemenea, acest model de profil elimnă muchiile inestetice de faianță ce deseori rămân aparente și micșorează timpul de montaj pentru cei ce doresc îmbinarea la 45 º la colț (soluție extraordinar de estetică, dar cu timp de prelucrare mai îndelungat, posibilitate de pierderi mai mare și valabilă strict pentru plăcile ceramice porțelanate).

_MG_8170_MG_8171

_MG_8177

_MG_8178

_MG_8168

_MG_8167

Pe de cealaltă parte, profilul W Pro-pas într-un finisaj de lemn, permite obținerea de rezultate calde și confortabile, în combinație cu faianța instalată pe scări. Montajul acestuia se dovedește a fi extraordinar de potrivit pentru plăcile ceramice de tip Ston-Ker sau Par-ker, colecții realizate de Porcelanosa sau Venis, dar și în general pentru orice tip de parchet ceramic.

Butech-Sistemas-constructivos-Porcelanosa-6

Profil de cotratreaptă și profil de plintă pentru trepte

_MG_8181

Distanțieri pentru un motaj rapid și exact

_MG_8143

Noi sisteme de distațieri pentru montajul plăcilor de mari dimensiuni – distanțieri care permit realizarea planeității suprafeței finale continue, fiind formate din două elemente perpendiculare (vertical și orizontal). Fixarea distanțierilor se face prin inserarea penițelor ca stabilizator, având rolul să fixeze cât mai bine plăcile în plan orizontal și una față de cealaltă.

Grosimea distanțierilor este de maximum 1 mm, ceea ce e foarte greu de realizat în mod obișnuit!

_MG_8144

După montarea acestor modele de distanțieri mai ales la colțurile plăcilor ceramice, și unde acestea depășesc lungimea de 1 m, se recomandă și la mijlocul acestora.

_MG_8150

După întărirea adezivului, distanțierii se îndepărtează ușor prin simpla lovire cu un ciocan cauciucat, fapt ce micșorează considerabil timpii de montaj, pe lângă eliminarea distanțierilor clasici în formă de cruce. Pe lânga acestea, penițele pot fi recuperate și reutilizate într-un montaj ulterior.

Butech-Sistemas-constructivos-Porcelanosa-4 (1)

Sisteme pentru Fațade Ventilate

Viitorul arhitecturii sustenabile: un sistem modular de fațadă ventilată.

S-a observat o creștere din ce în ce mai mare pentru sisteme estetice, fiabile și durabile în domeniul construcțiilor, pentru a dezvolta un nou sistem modular pentru fațade ventilate, care permite construirea de fațade ușoare, cu plăci ceramice de format mare – extra slim (6mm). Formatul mare al plăcilor determină ca montajul unei suprafețe extinse să fie redus considerabil și, astfel, ajungem la o economie importantă a costurilor. Această economie este susținută apoi și de eficiența energetică a clădirii prin intermediul instalării unui sistem de fațadă ventilată.

_MG_8183

Noul sistem modular de fațadă ventilată de la Butech, ca elemente interioare este compus din trei straturi de izolație cu 4 cm grosime (12cm în total), acoperite de două panouri exterioare Securock. Acoperirea pentru exterior este constituită din: Gresia Porțelanată extra slim X-Light de la Urbatek, care arată nu numai un design elegant și modern, dar oferă, de asemenea, o rezistență magnifică în învelirea fațadei.

Sistemele butech de fațade ventilate, permit aplicarea materialului Krion (solid surface) cu prinderi ce devin ascunse până la finalizarea montajului. De asemenea acestora li se pot asocia ușor sisteme de iluminat pline de efect mult dorite mai ales spațiilor comerciale ce se doresc a fi evidențiate de la distanțe mari.

Sistemele butech permit și aplicarea de plăci ceramice sau alte materiale pe sistemele pentru fațade ventilate. Acest tip de mecanism facilitează și întreținerea în timp a finisajelor fațadei, datorită sistemului mecanic de prindere.

 

În secolul 21, când tehnologia evoluează rapid, astfel de mecanisime și sisteme ușurează montajele, garantează durabilitatea investiției și efectul aproape de perfecțiune al rezultatului dorit.

Înscrie-te la newsletter

Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.