Stil și funcționalitate într-un apartament de 77mp din Iași

Apartamentul de față este situat într-un bloc de locuințe vechi din Iași și a beneficiat de o renovare totală, ce i-a adus echilibrul și armonia mult dorite. Caracterul estetic al ambientului a fost redus la esențial.

Proprietarii au venit la showroom-ul Delta Studio Iași pentru a își amenaja cele două băi din apartament. Designerul de interior Manuel Saliche le-a propus finisajele și un concept, însoțite de vizualizări 3D ale spațiilor, iar aceștia au fost atât de încântați încât au hotărât să colaboreze pentru amenajarea întregii locuințe.

S-a propus un decor în stil contemporan, cu o cromatică neutră și forme curate, simple. Tot mobilierul personalizat proiectat de designer este fabricat de Formmat, la fabrica Delta Studio din Piatra-Neamț. Pentru a păstra o notă unitară, s-au menținut aceleași finisaje în toate spațiile: mdf vopsit în diferite nuanțe, cu finisaj mat sau lucios, alternat cu placaje din lemn stratificat furniruit.

Bucătăria se distinge prin tonurile sobre ale mobilierului, temperate de inserțiile de lemn. Plăcile ceramice cu aspect de ardezie contribuie cu o notă sofisticată spațiului, alături de electrocasnicele incorporabile Siemens: cuptor, plită și hotă. Mobilierul este dotat cu accesorii și sisteme Hafele pentru sertare și ridicare uși. S-a optat pentru un blat din compozit, iar chiuveta și bateria au fost alese cu precizie din gama Franke.

În dormitorul matrimonial s-a mizat pe un cadru plăcut și liniștitor, mobilierul păstrând aceeași linie temperată. Elementul principal îl constituie patul tapițat, într-o cromatică de albastru – turcoaz. Comoda cu sertare dispusă pe peretele din fața patului, prin designul său personalizat, deservește și ca masă de toaletă.

Băile sunt amenajate într-o cromatică naturală, cu gresie și faianță cu aspect de lemn și piatră de la Porcelanosa și Venis. Lavoarele Kuma, cada și paravanul Ravak, dușul cu rigolă Kessel, vasele de toaletă Catalano, alături de bateriile și accesoriile Kludi, contribuie la crearea unui decor modern.

Spațiul rezultat este extrem de primitor și bine optimizat, cromatica și finisajele naturale fiind extrem de îndrăgite de beneficiari și designer deopotrivă.

Înscrie-te la newsletter

Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.