Tendinte in Design Interior la Salone del Mobile Milano 2017

by • April 25, 2017 • deltastudio, Noutati|Trenduri, Tips&TricksComments (2)3509

Targul international de mobilier Salone del Mobile este cea mai importanta manifestare dedicata designului de mobilier. Pentru o saptamana, orasul Milano abunda in evenimente, expozitii si prezentari si respira design la fiecare pas. Nu ai cum sa lipsesti de la iSaloni daca esti pasionat de design interior, iar echipa Delta Studio a fost prezenta intre 4 si 9 aprilie 2017 la Milano, pentru a afla care sunt cele mai noi tendinte in design interior!

La aceasta editie Salone del Mobile am remarcat urmatoarele tendinte: mobilier in stil clasic interpretat in cheie contemporana; combinatii inedite de materiale (de exemplu piele cu mdf vopsit, piatra naturala – in special onix – in combinatie cu metale in finisaj lucios auriu sau argintiu); mobilier modern si oglinzi in forme surprinzatoare: canapele asimetrice, fotolii avangardiste; fronturi de mobilier cu forme inedite si finisaje noi pentru carcase – inclusiv material textil. Poliform, unul dintre furnizorii nostri de top, a expus noi modele de dressing cu barele de haine imbracate in piele asortata cu fronturile. Sticla este inclusa tot mai mult in mobilierul contemporan – transparenta sau fumurie.

Referitor la culorile in tendinte, au predominat culorile inchise, neutre, cu accente de nuante tomnatice. A fost prezenta culoarea anului 2017, Greenery, care se regasea in texturi si accente. Designerii de interior au folosit foarte multe plante in decorurile create.

Tendinta in design interior este crearea unui decor care sa reflecte relaxare, evadare dintr-un cotidian agitat, cu un accent pe produse de calitate, cu detalii atent lucrate.

Producatorul italian de mobilier Poliform  a avut, ca in fiecare an, unul dintre cele mai vizitate standuri. Noile colectii lansate sunt semnate de designeri renumiti mondiali, o parte dintre ei fiind prezenti si la targ: Emmanuel Gallina, Jean-Marie Massaud, Marcel Wanders, Rodolfo Dordoni si Carlo Colombo.

Designerul Emanuel Gallina este autorul colectiei Jane. Noile scaune inspira confort si eleganta.

Scaune Jane de la Poliform

Noile obiecte de mobilier Sophie sunt inrudite cu linia de scaune Grace, fiind caracterizate de dimensiuni generoase si un design sinuos.

Scaune Sophie de la Poliform

Producatorul italian de mobilier Arketipo ne-a intampinat si in acest an cu un stand spectaculos, gazduind creatii consacrate si colectii noi deopotriva.

Arketipo reuseste prin fiecare creatie sa imbine in mod reusit pasiunea pentru estetica si stil cu o tehnica impecabila de fabricatie. Mobilierul contemporan creat de italieni exprima eleganta si glamour. Cele mai noi colectii lansate la Salone del Mobile 2017 includ noi colaborari cu designeri de top, ca Gino Carollo, Leonardo Dainelli, Mauro Lipparini si Giuseppe Viganò.

Piesele de mobilier imbina materiale, nuante si texturi atent alese, lucrate cu aceeasi atentie si pasiune ca piesele haute couture din lumea modei.

Canapeaua Nash, creata de Mauro Lipparini, exploreaza o geometrie asimetrica ce ii confera dinamism si delicatete.

Canapeaua Nash de la Arketipo

Aceasta canapea made in Italy este disponibila intr-o varietate de culori si materiale – iata versiunea din piele neagra.

Intre noile colectii de mobilier, Arketipo a prezentat noua canapea Mayfair, realizata de designerul Leonardo Dainelli. Este un model de canapea ce exprima exclusivism si rafinament, dupa cum sugereaza si numele sau. Forma confortabila si spatarul ajustabil o fac potrivita in ambiente contemporane.

Bonaldo se aliniaza noilor tendinte in design interior si continua sa inspire amenajarile contemporane printr-un mobilier modern, cu design curat si aluzii retro.

De la fotolii, canapele si paturi la noptiere, mese si scaune, mobilierul Bonaldo isi gaseste locul in orice interior contemporan.

 

Pin It

Related Posts

2 Responses to Tendinte in Design Interior la Salone del Mobile Milano 2017

  1. Andrei says:

    Sunt suberbe mai toate

  2. Andrei says:

    Am reusit sa amenajez un living similar cu cel din poza in care apare Arketipo scris pe perete. Problema este ca are cam multe ferestre si intra foarte multa lumina… prea multa din punctul meu de vedere. Am gasit pe internet un site http://jaluzele.net/ care se pare ca-ti ofera multe solutii impotriva razelor solare, dar nu reusesc sa ma hotarasc. Voi ce credeti ca s-ar potrivi intr-un living similar?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *