Blog / VIDEO – Amenajare apartament Rahmaninov, Floreasca, București

VIDEO – Amenajare apartament Rahmaninov, Floreasca, București

Îți prezentăm în acest articol o amenajare îndrăzneață și măreață, din toate punctele de vedere. Abordarea scenografică, elementele de impact, texturile, dar și paleta cromatică creează un dramatism extravagant în acest apartament de 200 mp din zona Floreasca, București.

Ina Stănescu și Irina Ionescu de la biroul de arhitectură City Project Architects sunt cele care au implementat cu succes viziunea tânărului beneficiar. El și-a dorit un interior actual, cu zona de zi dominantă.

Spațiul trebuia să corespundă nevoilor unui tânăr activ, cu viață socială și mulți prieteni, dar care își dorea și un spațiu de relaxare confortabil, cu tehnologie multimedia incorporată și piese de mobilier de impact. Stilul ales este unul modern, cu o cromatică masculină și o tentă de glamour dată de accentele metalice aurii.

Libertatea mare în desfășurare a permis arhitectelor să se joace cu obiecte decorative de impact și să folosească trucuri interesante. Ele au inversat culorile și au optat pentru o culoare foarte închisă pe tavan și pe pereți și au mers pe nuanțe deschise pentru pardoseală.

În zona open-space, piatra albă este combinată cu cea neagră și creează un contrast elegant. Acest material rece a fost îmblânzit cu tapetul de culoarea auriu-șampanie. Această întrepătrundere a materialelor, texturilor și nuanțelor formează un open-space fluid, unde funcțiunile de socializare, relaxare și gătit se îmbină armonios.

Bucătăria deschisă beneficiază de o insulă generoasă, pe care se află funcțiuni precum plita și hota incorporată. La fel ca în restul spațiului, negrul fuzionează plăcut cu albul și cu accente aurii, rezultatul fiind un design rafinat. Oglinda supradimensionată este spectaculoasă și reflectă diferite zone sau detalii din amenajare, oferind senzația de amploare. Masa cu picioare metalice separă zona de gătit de living.

Prin contrast, în dormitor atmosfera este caldă și intimă. Pentru pardoseală s-a folosit mochetă, iar pentru pereți s-a optat pentru material textil și tapet. Accentele aurii sunt prezente și aici, înnobilând ambientul. Pachetul matrimonial este format dintr-un dormitor spațios, cu legătură directă cu dressingul și cu baia.

Dressingul este foarte generos, cu mobilier negru și mochetă pe jos, iar ușa Filomuro conduce spre baia matrimonială. Candelabrul și inserțiile aurii oferă o notă prețioasă.

Baia matrimonială a căpătat un alt tip de intervenție. Aici, arhitectele s-au folosit de mozaic negru în combinație cu aceeași piatră din restul casei, mozaic auriu, pentru a sublinia diferitele zone ale băii, cum ar fi dușul, cada sau zona chiuvetei. Spațiul băii menține nota prețioasă din restul amenajării, prin mixul de negru-auriu și iluminarea scenografică.

Tot designul este impresionant, însă vedeta întregului apartament este un element decorativ de dimensiuni mari – un profil al unei fețe umane – creat special pentru client. Pentru executare s-a lucrat cu un artist român, iar aducerea lui în apartament a fost o reală provocare.

Sperăm că ți-a plăcut RHV Apartment și te invităm să te abonezi la canalul nostru de YouTube, pentru a fi la curent cu cele mai noi proiecte realizate de arhitecți și designeri români.

Înscrie-te la newsletter

Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.