VIDEO – Stil clasic sau modern? – O întrebare, 7 ARHITECȚI –

Stil clasic sau modern? Este una din primele întrebări înainte de orice amenajare de interior. Iată care sunt preferințele a șapte arhitecți români. 

Arh. Irina Radu, iDecorate

„Între stil clasic si stil modern, aș alege modern, pentru că avem mai multe opțiuni în ceea ce privește spațiul și împărțirea lui, dar și utilizarea ulterioară a acestuia.”

Iată o amenajare semnată de arh. Irina Radu realizată în stil modern:

Arh. Mihaela Tampiza, Miso Architects

„De ce să avem unul dintre stiluri când le putem avea pe amândouă, cu ce este mai bun din fiecare? Putem avea funcționalitatea și inovațiile din stilul modern, iar din cel clasic putem lua partea de proporții, de simetrie, de echilibru.”

Armonie de stil clasic și stil modern, într-o amenajare de interior Miso Architects

Arh. Cristiana Zgripcea

„Între stilul clasic și stilul modern, pentru mine aș alege stilul modern, dar sigur stilul clasic nu ne va părăsi niciodată, așa că nu știu ce să recomand beneficiarilor mei, în principiu îi las pe ei să își aleagă stilul în care se regăsesc.”

Amenajare de bucătărie modernă, arh. Cristiana Zgripcea

Arh. Alexandru Bucur, Interiology

„Foarte rar amenajam într-un stil clasic pur sau într-un modern high-tech. Noi suntem undeva la mijloc și îi ajutăm pe oameni să meargă spre o abordare mai clasică, interpretată, sau mai modernă. Este o chestiune ce tine nu numai de preferința clientului, ci și de buget. Dacă îți dorești o amenajare în stil clasic, este important să ai un buget mai mare.”

Amenajare de living în stil eclectic, arh. Alexandru Bucur, Interiology Design Studio

Arh. Cristina Ionescu, Studio 2.1

„Cred ca aș alege un mix între cele două și l-aș numi contemporan.”

Amenajare living în stil contemporan, Studio 2.1

Arh. Sorana Leru, Miso Architects

„Modern, dar cu anumite elemente clasice, pentru un plus de eleganță.”

Arh. Sergiu Califar, Pure-Mess Design

„Modern, se adaptează mult mai bine spațiilor contemporane, în special într-o amenajare de apartament. Acordă o flexibilitate mai mare fără a încărca spațiul.”

Amenajare în stil modern arh. Sergiu Califar, Pure-Mess Design

Orice stil ați alege, este important să țineți cont de sfaturile specialiștilor pentru a adapta cât mai bine stilul nevoilor și dorințelor voastre. Dacă vă atrage o bucătărie în stil clasic, iată ce trebuie să știți:

Înscrie-te la newsletter

Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.