()
()

Formmat – piese de mobilier deosebite, din esențe românești

 

Formmat a luat naștere din dorința de a aduce un suflu nou, contemporan și ieșit din tipar mobilierului românesc realizat din lemn. Atașamentul producătorilor față de lemnul natural și dorința de a înnobila încăperile prin accente naturale rafinate a dat naștere unei viziuni unice și remarcabile.

Echipa locală de creație de la Piatra Neamț, capabilă să imprime viziunea tehnică și estetică asupra materiei prime brute nobile, se dedică în fiecare zi conceperii unor piese de mobilier care, prin simplitate, unicitate și spirit practic, se armonizează perfect cu structura spațiului și cu nevoia ta de intimitate.

 

 

 

Formmat promovează locuirea de calitate, fiecare piesă ce poartă însemnul brandului transmițând pasiunea producătorilor pentru lemn.

 

Așa cum ambientele construite în jurul mobilierului Formmat redau eleganța într-o manieră minimalistă, așa și viziunea bogată a brandului poate fi redusă la esență – Formmat reprezintă îmbinarea formei cu materia.

 

 

 

 

PUNCTE FORTE

 

1. Controlul procesului de fabricație – de la forma brută a lemnului și concept, până la forma finită

 

Echipa locală din Piatra Neamț s-a concentrat, de-a lungul celor 10 ani de existență pe piață, asupra implementării unor modalități de lucru mai practice și eficiente.

 

Formmat își dezvoltă activitatea în jurul conceptului de sustenabilitate și are în vedere să le permită și generațiilor viitoare să beneficieze de resursele naturale ale planetei. Pentru a se asigura că produsul final ce iese pe ușa fabricii obține note maxime la fiecare aspect important (rezistență, stabilitate, finisaje, design) echipa se ocupă de prelucrarea lemnului din formă brută, până în forma finală.

 

Dacă tăierea lemnului se realizează cu ajutorul unor utilaje speciale, de ultimă generație, frezarea acestuia, măsurarea și vopsirea lui se realizează manual. Există astfel garanția lucrului bine făcut cap-coadă. Se urmărește în detaliu, în fiecare etapă a procesului, controlul calității, al respectării normelor internaționale de protecție și al simetriei.

 

2. Calitate premium

 

 

În cadrul ciclului de producție Formmat folosește materie primă preluată doar din zone certificate și o prelucrează, măsoară, vopsește și montează, în mare parte, manual. Prin urmare, rezultatul final va fi caracterizat de fiecare dată de stabilitate, rezistență în timp și structură solidă, durabilă.

 

3. Design rafinat și contemporan

 

 

Latura estetică este un factor decisiv în procesul de achiziție. Conștientizând acest lucru, brandul urmărește mereu ultimele tendințe în materie de design interior și își adaptează portofoliul de produse celor mai atractive propuneri. Orice concept Formmat poartă amprenta luxului, a eleganței, a non-conformisului și a impozanței. 

 

4. Prețuri competitive, ce acoperă o plajă largă de bugete

 

Ceea ce a determinat Formmat să ofere o gamă bogată de soluții pentru amenajarea bucătăriei, la prețuri corecte și competitive, este înțelegerea nevoilor publicului. Mai mult decât atât, membrii echipei sunt adepții ideii conform căreia bugetul limitat nu ar trebui să fie un impediment în a le permite clienților să se bucure de un spațiu de gătit și de servit masa amenajat după ultimele tendințe.

 

5. Versatilitate și opțiuni multiple

 

 

Varietate cromatică și texturală a finisajelor, alături de posibilitatea de personalizare a mobilierului de bucătărie sunt aspecte esențiale, responsabile de crearea echilibrului perfect la nivelul încăperii. Alături de sfaturile unui designer de interior sau a unui arhitect, bucătăria se poate transforma numaidecât dintr-un spațiu convențional, într-unul plin de farmec, eleganță și, cel mai important, unicitate.

 

 

Articole:

Dormitoare Premium Formmat 

Mobilier de bucătărie în spirit românesc