Atmosferă scandinavă într-un apartament de 3 camere

O amenajare de interior cu influențe nordice, extinsă pe o suprafață de 96 mp + terasa 20 mp, în care predomină griurile, este încălzită prin pardoseala din stejar natur și luminile atent coordonate. Amenajarea a fost realizată de arhitecta Cristina Micu.

Proprietarii acestui apartament, un cuplu tânăr, au apelat la Cristina pentru a-și amenaja apartamentul achiziționat într-un ansamblu nou din București. În momentul preluării proiectului, apartamentul avea o parte din finisaje montate – o parte dintre acestea au fost înlocuite, deoarece nu se integrau în decorul dorit.

Beneficiarii au solicitat un interior cu atmosferă scandinavă, care să integreze o zonă de zi cu o masă pentru minim șase persoane, dar și un pian.

Suprafața generoasă a livingului a permis delimitarea acestuia în două zone: într-o parte locul de luat masa, iar în cealaltă se regăsește zona de relaxare, cu TV, canapea, colț de citit și pian.

Peretele din dining a fost tratat cu o vopsea decorativă într-o nuanță mai îndrăzneață, cu o textură elegantă, pentru a pune în valoare locul de luat masa.

Deoarece bucătăria inițială avea o suprafață redusă, s-a propus crearea unei uși suplimentare, pentru a avea acces direct către zona de luat masa. Așadar, s-a spart o porțiune din peretele comun cu diningul și s-a creat un spațiu aerisit, perfect funcțional. Ușile glisante din sticlă cu ramă metalică au și un rol estetic – ele contribuie la nota nordică a amenajării și scot din monotonie geometria holului.

Mobilierul de bucătărie cu fronturi gri este adaptat spațiului dispus pe lungime. Corpurile sunt montate pe toată înălțimea peretelui, pentru a fructifica la maxim spațiul. Pentru placarea peretelui dintre corpurile de mobilier, s-a ales faianța tip Subway, albă, montată în stil Chevron. Ea reflectă într-un mod plăcut lumina oferită de benzile led montate sub mobilier, încălzind vizual spațiul.

Și dormitorul matrimonial este amenajat în tonuri de gri, temperate de accentele de roz și lemn natur. Nevoia de depozitare este rezolvată printr-un dressing generos, dispus pe toată suprafața peretelui din fața patului. Fronturile în nuanță deschisă și mânerele ascunse preiau din masivitatea corpului de mobilier.

Amenajarea întregului apartament este evaluată la o scară unitară, cromatică. păstrând un stil similar în fiecare cameră. Deși s-a optat pentru nuanțe neutre la nivel de finisaje și mobilier masiv (alburi și griuri), inserțiile metalice aurii și cupru (corpuri de iluminat, decorațiuni și mic mobilier) reprezintă accente importante din cadrul amenajării. Micile inserții de pete de culoare se regăsesc atât în pernuțele de decor, plantele naturale, cât și în cadrul altor accesorii.


Alura retro a băii este dată de gresia și faianța Antique și Park Acero de la Porcelanosa Grupo. Lavoarul minimalist de la Dalet completează ideal decorul.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *