Ingeniozitate, comunitate şi tehnologii avansate: experienţa românească la FAB10 Barcelona

Experienţa şcolii Parametrica [digi fab school] şi a celor patru prototipuri participante la cel mai mare eveniment de fabricaţie digitală devine relevantă pentru comunitatea românească de design, în sensul confirmării potenţialului acesteia din urmă şi a afirmării într-un context internaţional.

Totul este ciclic. De la obiectele şi produsele realizate în manufacturi, la cantităţile mari de produse de acelaşi fel, în perioada industrializării, ne întoarcem uşor către unicat. Însă, de data aceasta, prin tehnologia avansată: software inteligent şi maşinării delicate cu denumiri ingenioase (Grasshopper, Rhino, 3D printer MakerBot etc.) care transpun uşor şi cu precizie un concept în formă fizică. Hub-uri creative fac ca totul să se întâmple accelerat punând specialişti cu pregătiri radical diferite să tragă la aceeaşi barcă, iar producţia se mută la consumatorul final. Experimentul devine colaborativ, impactul este la nivel de comunitate, iar puterea trece la individ, la consumator.

1. FAB10 Barcelona The Triangulator Parametrica (1)

Astfel poate fi descris conceptul care stă în spatele celui mai impunător eveniment de fabricaţie digitală FAB10, desfăşurat între 2-8 iulie 2014 în Barcelona. Timp de o săptămână s-au întâlnit într-un cadru interactiv peste 500 de antreprenori makers şi fabbers, căci aşa îşi spun specialiştii fabricaţiei digitale. Acesta este, de asemenea, şi conceptul din spatele participării şcolii Parametrica [digi fab school] cu cele patru prototipuri: Wavics 3.0, The Triangulator, Exoskeleton Dress şi Hands Off Skirt. Realizate de tineri experţi români, designeri, programatori sau arhitecţi, şi concepute în cadrul workshopurilor experimentale gândite de şcoală sub atenta supraveghere a profesorilor şcolii, prototipurile cu exprimare diferită s-au încadrat perfect într-un peisaj care a reunit echipe performante de specialişti din întreaga lume. Incepând cu proiectele Exoskeleton Dress (designer Andrei Moldoveanu) şi Hands Off Skirt (designer Diana Giurea), expoziţia creativă românească a surprins prin concept şi prin punerea în practică.

Wavics 3.0 (3)

Wavics 3.0 a explorat interactivitatea şi jocul cu utilizatorul prin intermediul a 615 mini-oglinzi, răspunzând în timp real la întrebarea “Cine este cea mai frumoasă din lume?” nu doar din ţară. “Conferinţele Fab Lab sunt nişte motoraşe de răspândire a inovaţiilor în materie de fabricaţie digitală cu un format foarte particular. Fiind printre expozanţii din cadrul unui eveniment care se învârte în jurul workshopurilor educative, ne-am bucurat de foarte mare interes din partea participantilor şi vizitatorilor, care ne-au făcut să simțim că ne aliniem cu tendințele internaționale din domeniul designului experimental, fabricat digital. Ei ne-au ajutat să descoperim în proiectele noastre că inspiratia creativă este cea care folosește la maximum de potențial noile tehnologii de producție, care, prin flexibilitatea lor, pot materializa proiecte din cele mai inedite.” Ina Leonte, echipa Aditiv, arhitect ZEST Collective.

Experienţa proiectului poate fi vizionată şi aici.  

 1. FAB10 Barcelona The Triangulator Parametrica (4)

Prototipul The Triangulator, care a plecat de la o singură jachetă-experiment, la FAB10 a ajuns mult îmbunătăţit propunând o jachetă pentru bărbaţi, o jachetă pentru femei, două perechi de pantofi şi incluzând suprafeţe de tip oglindă, de data aceasta cu ajutorul plăcuţelor metalice de la Cressent. “M-a surprins mulțimea prezentă la târg – de la profesioniști și împătimiți ai designului computațional, la participanți care nu aveau nicio legătură cu arhitectura, mulţi din domenii adiacente. La unul dintre workshop-uri (Plug and Wear) despre designul textil în simbioză cu senzori Arduino, m-a impresionat că se promova ideea că designul computațional a ajuns la un punct în care arhitecții nu trebuie să se mai limiteze la un singur domeniu ori la o singură abordare. FAB10 a venit ca o completare firească a workshop-ului Architecture in Fashion, ediţia 3, în cadrul căruia am descoperit cât de dificil este să creezi un prototip fizic, care să fie plăcut estetic, dar și funcțional, în ciuda faptului că procesul digital pare să decurgă fără nicio problemă. Cred că instalațiile mele preferate din cadrul FAB10 au fost Wavics 3.0, Candy Project, cu scopul de a demonstra calitățile unui material cu un minim de structură, pinball-ul digital și interactiv creat de Chinos International sau foarte realistul Slider Robot.” Lidia Răţoi, echipa The Triangulator (compusă din Larisa Răţoi, Lidia Răţoi, Alexandru Opriţă şi Ida Chiatante).

Day3 Parametrica FAB10 Barcelona 2014 digital fabrication (7)

Pentru echipa Parametrica [digi fab school]aceasta este prima invitaţie internatională, un prim rezultat al unei viziuni pe termen lung şi o confirmare a poziţiei de potenţial hub creativ, prin suportul susţinut pentru comunitatea de tineri designeri, arhitecţi şi specialişti în noile tehnologii.

FAB10 Barcelona, Parametrica, Day 1 (9)

Suportul producătorilor precum Cressent, dar şi al altor antreprenori implicaţi în această industrie, precum Robofun sau Kaustik este binevenit, necesar si normal. Cu ajutorul acestora prototipurile participante, dar şi altele rezultate în urma workshopurilor urmează a fi expuse la viitoare expoziţii şi evenimente.

Day3 Parametrica FAB10 Barcelona 2014 digital fabrication (18)

 Echipa şcolii este formată din Diana Nitreanu, arhitect Laboratorul de Arhitectură; Arian Hakimi Nejad, arhitect ZAHA HADID Architects; Cristina Stroe, arhitect Laboratorul de Arhitectură; Laurenţiu Stănescu, arhitect Laboratorul de Arhitectură. www.parametrica.ro, www.facebook.com/parametrica.ro

Înscrie-te la newsletter

Află cele mai noi tendințe și cele mai bune sfaturi de amenajare.