Reamenajare de amploare pentru o casa cu multiple functiuni

Reamenajarea, recompartimentarea si extinderea unei case cu 4 niveluri (subsol, parter, etaj si mansarda), estinsa pe o suprafata de 333 mp, in urma carora fiecare spatiu a fost personalizat la maxim, cu materiale si finisaje de cea mai inalta calitate. Echipa de arhitecti Dragos Antonescu, Razvan Stefanescu, Ionel Bacanau, Valentin Bastina, Irina Cristea si Lucian Pamparau au facut posibila amenajarea.

Proiectul a plecat de la dorinta beneficiarilor de a avea un spatiu intim, bine izolat fonic, dedicat relaxarii si auditiei muzicale. Deoarece acesta nu putea fi obtinut doar din recompartimentarea si extinderea constructiei existente, solutia propusa initial a fost construirea unui subsol in afara casei, cu acces direct catre interior.

Pe masura ce ideile legate de noua incapere se derulau, beneficiarii au inteles potentialul interventiei de a transforma imobilul existent intr-o locuinta perfecta, fara compromisuri.

Solutia propusa in cele din urma s-a indepartat semnificativ de primele cerinte, propunandu-se: extinderea casei la nivelul subsolului sub curtea din spate; extinderea parterului pe zona din spate (acoperind aproximativ 40% din suprafata subsolului nou); extinderea parterului si in zona din fata (garaj si hol intrare); extinderi la etaj, transformate in terase cu vegetatie, pentru dormitoare.

Provocarea acestui proiect a fost extensia subterana a casei – lucrarea a presupus o sapatura de 4,5 m adancime, pe o suprafata de peste 100 mp. Deoarece sapatura s-a realizat foarte aproape de zidul casei, nivelul ridicat al panzei freatice si ploile abundente din timpul lucrarilor au constituit provocari serioase, solicitand solutii speciale de drenare a apei si de stabilizare a malurilor.

La subsol, se afla acum camera de auditie de la care a pornit proiectul, un spatiu de relaxare, crama si spatii tehnice.

Parterul beneficiaza de un hol generos si, in urma recompartimentarilor si extinderii, livingul, diningul si bucataria beneficiaza de o relatie interior-exterior spectaculoasa, cu deschideri vitrate generoase.

Arhitectii de la Crafthouse sustin solutiile ultra personalizate, atat functionale cat si estetice, ocupandu-se atat de conceperea cat si de executia mobilierului. Acest aspect le ofera o mare libertate de creatie – in hol, lambrisarile din furnir de stejar albit mascheaza o serie de dressinguri, depozitari, accese catre spatii tehnice si garaj.

In zona de living, ansamblul de semineu si comoda TV folosesc stalpul structurii vechi, ce a trebuit pastrat si integrat in amenajare.

O alta propunere personalizata o constituie tavanele de la parter – pornind de la pasiunea beneficiarilor pentru pictura, s-a preluat tema ramelor de tablou si s-a propus un joc de goluri si casete decorative, ce pot fi transformate, in functie de momentul zilei, prin sistemul de iluminat. Astfel, in functie de nuanta si intensitatea luminii, spatiul isi schimba atmosfera.

La etaj, arhitectii au fost stimulati de solicitarea proprietarilor de a avea o baie „wow!” si un dressing pe masura. Baia matrimoniala constituie un proiect complex in sine, piesa centrala fiind „cutia” de onix iluminat a dusului.

Amenajarea este creata sa se dezvaluie pe masura ce este explorata cu atentie. Designul personalizat pana la cel mai mic detaliu este menit sa se descopere treptat privitorului, profunzimile sale deschizandu-se in noi ramificatii si subdiviziuni.

Noua structura subterana a devenit fundatia pentru extinderea parterului si suport pentru o parte din curtea din spate. Pentru asigurarea aceluiasi nivel pentru pardoseala interioara si terasa exterioara, s-a ridicat nivelul curtii din spate cu 50 de cm si s-a utilizat o tamplarie Schüco speciala, ingropata, pentru peretele vitrat al diningului.